„M-a încântat meciul de la Bistrița, sigur trecem de NEC!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Acționarul din Ștefan cel Mare a declarat că este încrezător în ceea ce privește returul cu olandezii de la Nijmegen, prestația echipei de până acum, ca și forma arătată de vârful Dănciulescu fiind dovada că echipa se află pe drumul cel bun.

"Ne pregătim bine și avem încredere că vom obține calificarea. Avem un joc colectiv bun, fără egoism, m-a încântat evoluția echipei la Bistrița. Dănciulescu este un jucător extraordinar, este de apreciat pentru caracterul lui puternic. Ar trebui să fie dat exemplu tuturor pentru ceea ce face la vârsta lui, nu a intrat în polemici sau discuții, aleargă și tace din gură.

Pe primul plan pentru el este munca. Campionatul este lung, trebuie să fim modești, să privim orice adversar cu mare atenție. Nu trebuie să ne considerăm campioni, dar sunt convins că echipa va evolua cu o determinare excelentă", a declarat Vasile Turcu, pentru SptFM.

Referitor la banner-ul afișat de suporterii dinamoviști la meciul de la Bistrița, mesaj care spunea că "Nu există compromis cu noi, sunt si altii ce pot băga bani ca voi", Vasile Turcu nu s-a lăsat deloc intimidat, precizând că "Îi respect pe suporterii lui Dinamo, dar există un grup foarte mic care ar trebui îndepărtat.

Sunt niște huligani care, indiferent de rezultate, vin și strigă împotriva mea, nu pentru echipă. Avem obligația morală de a îndrepta lucrurile, fanii trebuie să susțină echipa, nu sa înjure finanțatorii și atât", a conchis acesta.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, victima noului virus chinezesc: „Nu am mai pățit niciodată”. Cum se simte patronul FCSB
Gigi Becali, victima noului virus chinezesc: „Nu am mai pățit niciodată”. Cum se simte patronul FCSB
Ce lovitură: Zinedine Zidane ar putea semna contractul mult așteptat: ”Îmi doresc din toată inima să fie el”
Ce lovitură: Zinedine Zidane ar putea semna contractul mult așteptat: ”Îmi doresc din toată inima să fie el”
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului din Dubai! Ce se întâmplă cu vedeta adusă de Șumudică în Giulești
Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului din Dubai! Ce se întâmplă cu vedeta adusă de Șumudică în Giulești
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el:
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el: "Îl…
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
Care este cea mai mare pensie din armată. Ministrul Apărării: Vreau să demontez un mit, că pensiile în Armată sunt uriaşe
Care este cea mai mare pensie din armată. Ministrul Apărării: Vreau să demontez un mit, că pensiile în Armată sunt…
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Decizia luată de Călin Georgescu. Se întâmplă pe 10 ianuarie: Vor lua cu asalt...
Decizia luată de Călin Georgescu. Se întâmplă pe 10 ianuarie: Vor lua cu asalt...
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Fundaşul Alexandru Ţîrlea, crescut la Academia Real Madrid, a semnat cu CFR Cluj
Fundaşul Alexandru Ţîrlea, crescut la Academia Real Madrid, a semnat cu CFR Cluj
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
×